Turist: "Televizoarele sunt acelea pe care le ştim clasice, nu LED-uri sau plasme. Deci modest, micuţ."
Turist: "O piscină care nu este şi camerele puţin mai mari."
Managerul unui hotel de trei stele din Mamaia recunoaşte că anual primeşte sute de sesizări cărora le poate răspunde doar cu un zâmbet larg.
Sebastian Puznava, administrator hotel: "În restaurant, că ciorbele de burtă miros a burtă, carnea nu e prăjită mai tare sau mai încet. Berea că nu-i prea rece, unii o vor caldă."
Și administratorii plajelor primesc solicitări halucinante. De exemplu, unii clienţi îşi doresc în preţul şezlongului halate de baie, prosoape şi nu numai.
Paul Marin, administrator plajă: "Un turist mi-a cerut, după ce i-am închiriat şezlongul: ”dar eu afară am primit o pereche de labe de înot cu vizor în preţul şezlongului? Da, în preţul şezlongului”. Păi şi după aceea mi le lăsaţi sau plecaţi cu ele acasă? ”Aaa, mă mai gândesc”."
Pe de altă parte, la plecare turiştii strecoară în bagaje "suveniruri" pe care n-ar trebui să le ia. De la un restaurant au dispărut numai sezonul acesta 4000 de furculiţe şi linguriţe.
Sebastian Puznava, manager hotel: "În momentul plecării, pleacă ba cu un prosop, ba cu o telecomandă de la aerul condiţionat, dar în general cu tacâmurile din restaurant. La mijlocul sezonului a trebuit să mai cumpăr încă o dată cantitatea."
În străinătate, marile companii de turism publică online topul celor mai amuzante plângeri primite de la turişti. "A durat nouă ore să zburăm acasă din Jamaica până în Anglia. Americanilor le-a luat doar trei ore să ajungă acasă. Nu mi se pare corect", a reclamat un turist.