Numai pe litoral au fost achiziţionate astfel de concedii în valoare de 20 de milioane de euro. Românii au ales şi Bucovina printre destinaţii. În această zonă este plin de clienţi care lucrează la stat.
Bugetarii care au primit tichete de vacanţă s-au cazat în special la hotelurile de două şi trei stele din sudul litoralului. Aici un tichet în valoare de 1450 de lei înseamnă 5 sau chiar 7 zile de vacanţă. Emilia este unul dintre oaspeţi.
Reporter: "Aţi ales un hotel de câte stele?”
Emilia: “De două.”
Reporter: “Şi cum vi se par condiţiile?”
Emilia: “Sunt bune, bunicele. E loc de mai bine întotdeauna, dar e bine.”
Reporter: “De ce nu aţi ales ceva mai bun?”
Emilia: “Nu ne mai încadrăm în preţul voucherelor."
Pentru că cererea a fost foarte mare, hotelierii au mutat la 18 ora de cazare. Cei mai mulţi dintre clienţi şi-au luat cu ei copiii şi au achitat doar o diferenţă.
Tincuța Marcovici, manager hotel: "Datorită acestor vouchere de vacanţă, hotelul nostru este la capacitate, deci este cazat sută la sută. Majoritatea turiştilor sunt veniţi cu vouchere de vacanţă chiar avem asemenea turişti care nu au ajuns niciodată, decât anul acesta cu voucherele de vacanţă"
Extrem de aglomerată este şi Bucovina.
Oana Popescu, turistă din Bucureşti: "Ne place verdele. E mult munte, iar locaţia asta le are pe toate. Are pădure, dealuri şi foarte mult spaţiu, în comparaţie cu Valea Prahovei, unde vezi cabană lângă cabană. Voucherele ne ajută pentru că altfel plăteam cu bani din salariu."
Turist: "Soţiei chiar îi place aici, ea fiind din Bărăgan."
Reporter: "Cum achitaţi cazările?"
Turist: "În urmă cu 2-3 ani plăteam cash, dar anul ăsta profităm de această oportunitate şi folosim voucherele."
Tichetele de vacanţă sunt valabile un an însă este bine să ştiţi că nu toate hotelurile acceptă acest mod de plată. Mulţi au refuzat să se înscrie la agenţia de rambursare, pentru că aveau clienţi oricum şi nu erau dispuşi să aştepte două luni ca să îşi recupereze banii de la stat.