Hotelurile „adults only”, tot mai populare în România. Prețurile pentru o cameră

Data publicarii: Joi 30 August 2018, 18:20

Lansate discret acum trei ani pe litoral, hotelurile destinate exclusiv adulților au început să prindă și la noi. Acum sunt și la munte și la mare, iar proprietarii nu duc lipsă de clienți, chiar dacă prețurile sunt mai mari. 

Sunt turiști care vor să petreacă în liniște un sejur, departe de copii. 

Înconjurată de ziduri înalte, o vilă mediteraneană din Vama Veche ascunde o atmosferă liniştită. Pe marginea piscinei cu apa cristalină, turiştii aud doar foşnetul uşor al frunzelor. Copiii nu au ce căuta aici.

"Îmi doresc să am câteva zile de linişte fără copii, să ies din viaţa cotidiană, să nu mă trezesc de dimineaţă în chiotele copiilor, să mă simt relaxat toată ziua”, spune Andrei.

O noapte de cazare la acest hotel pentru adulţi costa în timpul săptămânii 300 de lei, iar în weekend preţul creşte cu 100 de lei. 

George Stoianov, administrator hotel:"Cerinţă este foarte mare pentru adults only. Cel puţin în weekenduri noi nu facem faţă cu camerele. Toată lumea ştie că dimineaţa copiii ar sări în piscine şi s-ar juca la 8 dimineaţa, încercam să păstrăm liniştea pentru clienţii noştri."

Conceputul de "adults only" are succes şi în nordul litoralului. Doar în Mamaia sunt trei hoteluri destinate exclusiv adulţilor. Deşi tarifele sunt cu cel puţin 10% mai mari faţă de restul locurilor obişnuite de cazare, proprietarii nu duc lipsă de clienţi.

"Diferenţa de preţ nu a fost foarte mare însă acest lucru, adică faptul că ai linişte şi te poţi bucura de vacanţă este mult mai important. Este mai bine să ai linişte în vacanţă decât să te zgârceşti la ceva mai ieftin."

Elena Drăghici, șef recepție: "Oaspeţii hotelului se pot bucura de o zonă de relaxare, avem o zonă wellness, cu sauna umedă, sauna uscată, piscine cu hidromasaj, dus emoţional."

În această perioadă, la hotelurile de 4 stele pentru adulţi din Mamaia, camera se închiriază cu 150 de euro pe noapte.

Şi la munte adulţii pot avea parte de sejururi liniştite, departe de copii. La un hotel din Braşov, de pildă, cei care au peste 18 ani au parte de intimitate şi linişte. Pentru o noapte de cazare, adulţii plătesc peste 700 de lei.

Alex Popa, manager hotel: "Comparativ cu anii trecuţi, luna august reprezintă un record. Per total este o creşte continuă a gradului de ocupare, chiar şi în lunile în care de obicei erau un grad de ocupare mai scăzut."

Conceptul de "adults only" a fost apărut mai întâi în Grecia, Turcia şi Spania. Pentru că avut succes, astfel de hoteluri au început să apară peste tot în lume.

Vremea si starea plajelor

Mamaia
Aer 0°C
Constanta
Aer 0°C
Eforie
Aer 3°C
Costinesti
Aer -1°C
Neptun
Aer 0°C
Modifică setările cookies