Imagini de coșmar, într-un hotel din Eforie Nord. Cât dau turiștii pe un sejur. FOTO

Data publicarii: Luni 08 Iulie 2019, 19:34

La un pas de o vacanţă ratată au fost şi nişte turişti, care abia când au ajuns în Eforie Nord, au înţeles că au plătit un sejur, la un hotel închis pentru renovare.

Inspectorul Pro a descoperit că proprietarul, a "uitat" să anunţe agenţiile de turism că nu va fi gata la timp, iar acestea, la rândul lor, nu s-au interesat ce se întâmplă cu această unitate de cazare. Aşadar, fiţi extrem de atenţi, unde vă faceţi rezervări. Mai mult, dacă sunteţi nemulţumiţi de condiţii, filmaţi cu telefonul mobil, tot ce vă strica vacanţă. 

Hotelul Diana, de 3 stele, se află în Eforie Nord, aproape de plajă. Aparţine celui mai mare jucător de pe litoral, THR Marea Neagră, care operează 16 hoteluri, cu peste 6 mii de locuri de cazare. Principalul acţionar este SIF Transilvania.
 
Societatea a preluat de la stat, începând din anii '90, peste 40 de hoteluri de pe litoral. Pe cele mai multe, le-a vândut. Pentru hotelul Diana, acţionarii au gândit un plan de renovare. Lucrările ar fi trebuit să fie gata la 1 iunie.
Drept urmare, hotelul a fost vândut, prin agenţii de turism, încă din ianuarie, ca fiind unul modernizat. 
 
Prezentarea l-a încântat şi pe un turist care a cumpărat un sejur de 5 nopţi, de la o agenţie de turism din Piatră Neamţ. Numai că, după ce a străbătut 400 de km, de acasă până la Eforie Nord, s-a trezit în faţa unui hotel închis, aflat în plină renovare.

Turist: ”Vă dați seama cum am rămas după o noapte pe drum, obosit? Prima dată am zis că nu e ăsta, mă duc încolo, încoace... ăsta este și întreb pe cineva pe aici: Ăsta este în renovare?”
 
Năucit de ce i se întâmplă, turistul nostru s-a învârtit în jurul hotelului minute în şir … După care a cerut explicaţii, de la agenţia de turism din Neamţ, care i-a făcut rezervarea. Într-un final, a fost redirecţionat către alt hotel din Eforie Nord, cu acelaşi proprietar.
 
Pentru acest sejur de … neuitat, de 5 nopţi, familia a plătit 1450 de lei, iar rezervarea a fost făcută încă din ianuarie.
 
Reporter: Pe site, cum îl prezentau?
Turist: Renovat 2017-2018, fost hotel de două stele, ridicat la trei stele, cameră, mobilier, tot ce trebuie şi uitaţi cum e.
 
Am cerut explicaţii reprezentanţilor agenţiei de turism din Piatră Neamţ, prin care turistul nostru şi-a cumpărat sejurul. Au aflat de la clientul lor ca hotelul este închis. Deşi ştiau că acesta este un renovare, nu s-au interesat să vadă dacă lucrările s-au încheiat.

Cristian Petroșanu, directorul agenţiei: Nu, din păcate, nu ne-a anunțat în timp util. Noi am aflat în acea zi. Noi știam că va suferi lucrări de renovare.
Reporter: Dar nu ar fi trebuit, dumneavoastră, ca agenție să vă asigurați că acel hotel a terminat lucrările de renovare?
Director agenție: Este o situație mai rar întâlnită. Dar întotdeauna, turiștii, în situații de genul acesta, sunt redirecționați către variante superioare
Reporter: Dar dumneavoastră, ca agenție în general, verificați hotelurile la care îi trimiteți pe turiști, acolo unde vindeți vacanțe? 
Director agenție: Sigur, fiecare agenție lucrează la rândul ei cu alte agenții turoperatoare care contractează locul sau noi putem lucra direct cu hotelul.
Reporter: Verifică agenția hotelul respectiv?
Director agenție: Verificarea se poate face telefonic sau pe site-ul propriu, pe mailuri. 
 
Turistul din Piatra Neamţ nu este singurul care a trecut printr-o astfel de încercare. Am aflat acest lucru stând de vorbă cu unul dintre paznicii hotelului aflat în plin şantier.

Reporter: Şi turiştii au venit aici? 
Paznic: Toţi turiştii care vin aici, se trimit voi mergeţi acolo, acolo, văd că azi au apărut astea două hoteluri. Dar ei află aici, eu ştiu asta, ştiţi şi dvs, asta e problemă de asta îşi strică toată firma ca ei puteau să anunţe da' eu ştiu la ce agenţie or fi anunţat. 
 
Câţiva turişti păţiţi şi-au spus oful, lăsând comentarii despre hotel, pe site-ul DIRECT BOOKING.COM, o agenţie de turism care activează în mediul online şi care, la rândul ei, vinde sejururi la această unitate de cazare.
 
Că aceste comentarii sunt ignorate de cei de la agenţia de turism, o dovedeşte faptul că au continuat să vândă sejururi la un hotel închis. În schimb, pozele afişate pe site ne prezintă camere renovate.
 
Ne-am făcut şi noi rezervare la acest hotel. Am primit până şi factura proformă. Este evident că până atunci unitatea nu va fi gata. 
 
Am luat legătura cu reprezentanţii directbooking.com. Ne-au explicat că au fost înştiinţaţi de reprezentanţii hotelului ca acesta este închis abia după ce inspectorul pro a sesizat problema. Adică pe 28 iunie. Şi că în acel moment, au sistat vânzările. 
 
Poziţia lor oficială este că dacă hotelul nu i-a înştiinţat că sunt probleme, nu au avut motiv de informare a clienţilor. Şi atunci ne întrebam, cum este protejat turistul care merge la agenţia de turism tocmai pentru a nu lua astfel de țepe? Chiar dacă hotelul nu informează, nu este obligaţia agenţiilor să se asigure că totul este în ordine?
 
Într-o astfel de situaţie, agenţiile de turism sunt obligate, prin lege, ori să vă dea banii înapoi ori să vă asigure cazare în aceeaşi zonă sau într-una apropiată, la un hotel de cel puţin de aceeaşi categorie, iar serviciile oferite trebuie să fie de aceeaşi calitate. Nu au voie să vă ceară bani în plus iar dacă refuza să îşi îndeplinească obligaţiile, faceţi sesizare la Oficiul pentru Protecţia Consumatorului.
 
Directorul societăţii de turism care deţine hotelul din Eforie Nord ne-a asigurat că turiştii păţiţi au fost redirecţionaţi către alte unităţi de cazare, de 3 şi 4 stele. Şi că lucrările au fost întârziate din cauza constructorului.
 
Susţine însă că agenţiile de turism partenere au fost înştiinţate ca hotelul este închis. 

Narcisa Mosoiu, director THR Marea Neagră: "Hotelul trebuia să se deschidă la 1 iunie tuturor le-am asigurat cazare la hoteluri de categorie superioară".
 
Aşadar, fiţi vigilenţi atunci când vă cumpăraţi o vacanţă! Verificaţi hotelul cu atenţie şi nu vă lăsaţi încântaţi de ofertele mult prea bune ca să fie adevărate…
 
Sunaţi la recepţie, înainte să plecaţi în vacanţă, şi asiguraţi-vă că totul este în regulă. Citiţi comentariile din mediul online şi nu vă sfiiţi să puneţi cât mai multe întrebări celui care va vinde sejurul. Paza bună trece primejdia rea.

Vremea si starea plajelor

Mamaia
Aer 7°C
Constanta
Aer 7°C
Eforie
Aer 9°C
Costinesti
Aer 8°C
Neptun
Aer 8°C
Modifică setările cookies