Nudism se mai poate face la Vadu sau Corbu, dar cu riscul unei amenzi, dacă cineva face reclamație la poliție.
Singurele plaje pentru nudişti amenajate sunt între Eforie Nord şi Eforie Sud: una cu ieşire la mare, alta pe malul lacului Techirghiol. Sectorul e îngrădit cu garduri de stuf discrete şi marcate cu un indicator.
Bărbat: "Mă bronzez şi eu uniform, mă simt aşa în larg. E ceva normal, mai ales pentru timpurile de acuma, e democraţie. Dacă nu facem rău.. "
Bărbat: "Mă simt în siguranţă, deci nimeni nu-i cu ochiul pe unul sau pe celălalt, deci suntem dezinvolţi, e un lucru extraordinar de plăcut."
Alături, în tabăra celor care poartă costum, unii fac abstracţie de nudişti, în timp ce alţii sunt nemulţumiţi.
Femeie: "Când am venit prima dată nici nu ştiam de existenţa acestei plaje şi am rămas efectiv cu gura căscată. De la noi din balconul hotelului luându-l special pe plajă, vedem parte din oamenii ăştia în pielea goală vă daţi seama ce faţă am făcut noi. Mult prea aproape de copii şi mult prea…ar trebui să fie gardul mai înalt zic eu."
În Vama Veche, pe vremuri renumită pentru nudism, şezlongurile i-au împins pe cei care vor să se bronzeze goi puşcă spre nordul staţiunii. Dar nici aici nu există un sector de plaja marcat special pentru ei.
Bărbat: "Mă simt foarte liber când fac treaba asta.”
Bărbat:"Le sugerez tuturor să încerce cel puţin o dată pentru că este sănătos pentru corp, dar şi mai sănătos e pentru minte. Pentru că te ajuta să te simţi mai bine doar în felul în care te vezi în oglindă, să-i accepţi pe ceilalţi exact aşa cum arată."
Nudismul se mai practică neoficial şi pe plajele de la Vadu, Corbu sau Golful Francez din Costineşti. Potrivit legii, în România, turiştii care practică nudismul în zone neamenajate şi îi deranjează pe ceilalţi pot fi sancţionaţi cu o amendă de la 500 de lei pentru exhibiţionism.
Peste tot în Europa există plaje renumite pentru nudişti pe care turiştii din toată lumea le cauta. Câteva dintre ele sunt Patara în Turcia, Little Banana în Skiathos, Plaja Rosie în Creta, Valalta în Croaţia sau Plaje de Tahiti în Franţa.