Invazie de meduze pe litoralul românesc. Turiștii, sfătuiți să nu intre în contact cu ele

Data publicarii: Miercuri 04 Septembrie 2019, 14:19

Este invazie de meduze pe litoralul românesc. Biologii marini susțin că speciile din Marea Neagră sunt inofensive. Totuși, uneori, contactul cu ele poate produce iritații ale pielii.

Miercuri s-a schimbat vremea la mare: s-a răcorit, vântul a prins putere și chiar e posibil să plouă din când în când. Joi va reveni timpul frumos, temperaturile vor ajunge la normal și doar vântul va mai avea unele porniri.

Meduzele, mai mari sau mai mici, au fost văzute pe litoralul românesc după mai multe zile în care temperaturile au fost ridicate. Specialiștii susțin că acest fenomen rar se produce tocmai ca urmare a zilelor caniculare.

Aceste vietăți apar la mal în cautarea hranei: microorganisme pe care le filtrează din masa apei. 

În Marea Neagră trăiesc trei specii de meduze. Două, de talie mică, se dezvoltă rapid în perioadele toride ale verii. A treia specie, de dimensiuni mari, apare în apropierea țărmului începând cu a doua jumătate a lunii septembrie. 

De altfel, pe 1 septembrie a început programul “Litoralul pentru toţi”, prin care turiştii beneficiază de cazare la mare plătind între 50 şi 140 de lei pe zi, până la finalul lunii.

„Acest program social este destinat turiştilor care îşi doresc o vacanţă la malul mării la sfârşitul sezonului pentru care pot aloca buget foarte mic, comparativ cu bugetele pentru sejururile petrecute în lunile iulie si august. Tarifele practicate în programul special Litoralul pentru toţi sunt mai mici cu până la 70% faţă de cele din vârf de sezon”, a informat Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

Aflat la a 36-a ediţie, programul special „Litoralul pentru Toţi” este singurul program social din România susţinut integral de patronatele hoteliere autohtone.

Vremea si starea plajelor

Mamaia
Aer 12°C
Constanta
Aer 12°C
Eforie
Aer 12°C
Costinesti
Aer 12°C
Neptun
Aer 11°C