La mare cu avionul. Ofertele incluse în programul „Litoralul pentru toți” de anul acesta

Data publicarii: Vineri 04 Mai 2018, 20:13

Programul „Litoralul pentru toţi" include, de anul acesta, şi transportul cu avionul. Câteva hoteluri de la mare au în oferta de iunie zboruri cu plecare din Cluj, Timişoara, şi Oradea, şi chiar transport de la aeroport la hotel. De altfel, hotelierii se aşteaptă la un număr mare de oaspeţi, mai ales că vremea este neaşteptat de frumoasă în această perioadă. 

Dacă vara s-a grăbit, parcă, mai tare ca niciodată, şi vacanţele încep mai devreme. Este şi cazul programului „Litoralul pentru toti'' care a debutat în 3 mai.

Sebastian Puznava, manager hotel:  „Am făcut un efort şi un prim-pas către un pachet şi un concept nou, care nu a mai existat până acum. Putem spune că avem un pachet asemănător cu pachetele din străinătate care îţi oferă inclusiv zborul, cu transferul de la aeroport la hotel, asta am făcut şi noi."

Aşa că turiştii din Cluj, Oradea şi Timişoara vor putea scăpa de drumul lung şi obositor de aproape o jumătate de zi. Un astfel de pachet costă 899 de lei de persoană şi include cazarea pentru 7 nopţi la un hotel de 3 stele, zborul cu avionul şi transferul de la aeroport. 

Aurelian Marin, operator turism: „Este marea noutate anul acesta. În premieră, în perioada 15-30 iunie. La acest preţ avem mai multe hoteluri de 3 stele, de asemenea sunt şi câteva hoteluri de 4 stele. De pe tot litoralul, începând din Mamaia şi până în Mangalia. "

Pentru cei care aleg să se cazeze la 4 stele, preţul urcă până la 1599 de lei. 

Georgeta Cosma, manager complex  turistic 3 stele: „Hotelul este ocuopat în proporţie de 70 la sută, oamenii sunt interesaţi şi încântaţi de aceste pachete turistice, noi îi aşteptăm cu drag.”

Acelaşi program se va desfăşura şi în perioada 1 septembrie - 15 octombrie

Vremea si starea plajelor

Mamaia
Aer 7°C
Constanta
Aer 7°C
Eforie
Aer 10°C
Costinesti
Aer 8°C
Neptun
Aer 8°C
Modifică setările cookies