Asa arata statiunea mamaia duminicai la orele pranzului, imediat ce ploaia s-a oprit. Turistii care au stat ascunsi prin camere patru zile, au iesit cu totii sa recupereze bronzul pierdut, chiar daca soarele s-a mai jucat de v-ati-ascunselea cu ei.
Apa este insa calda si are nu mai putin de 24 de grade, asa ca turistii nu au ratat o baie in mare. La iesire insa cele doar 20 - 22 de grade din aer nu se simteau tocmai bine de piele.
Turist: "E buna apa, e frig afara, cand iesim din apa e frig”
Razvan lucreaza in strainatate si a venit pentru prima data pe litoralul romanesc. Este dezamagit ca a prins vreme urata si nu mai vrea sa piarda nici un minut de soare.
Turist: "O balaceala in mare si inapoi. Prima data cand vin la mare si chiar prost”
Si administratorii de plaje s-au bucurat de vremea frumoasa. Ca sa-i atraga pe turisti, multi au redus preturile la sezlonguri chiar si la jumatate
Iulian Chitan, administrator de plaja: "Daca saptamana trecuta a fost 30 de lei acum este 15 lei pana la sfarsitul sezonului.Turistii au fost cum au fost, au iesit si pe ploaie, dar acum cum au vazut o raza de soare au iesit ca furnicile."
De luni vremea frumoasa va reveni pe litoral, asa ca cei care si-au facut rezervari in aceasta perioada se vor bucura de un sejur placut la malul marii.