Asa poate fi descrisa parada carelor alegorice care a adunat, sambata seara la Mamaia peste 15.000 de turisti. Ca la un semn, acestia s-au strans in jurul carelor si s-au straduit sa ajunga cat mai aproape pentru o fotografie reusita, dar si pentru a-i admira pe dansatori.
Startul celei de a doua editii din aceasta vara a carnavalului de la Mamaia s-a dat spre seara. Din carele alegorice a rasunat muzica, iar animatoarele i-au invitat pe turisti la distractie.
Peste 15.000 de oameni au raspuns chemarii la parada deja traditionala, de la malul marii. Costumele au completat tabloul: de la tinutele vaporoase cu pene, pana la cele sumare, dar colorate, toate au atras privirile spectatorilor.
Insa diferenta a facut-o dansul domnisoarele de pe carele alegorice. Asa cum era de asteptat si imnul statiunii a rasunat aseara din boxe. Iar versurile au fost repede invatate chiar si de cei mici. La final, spectatorii, care au imortalizat fiecare moment, s-au declarat mai mult decat multumiti de ceea ce au vazut. Totul s-a terminat aproape de miezul noptii pe scena cazinoului din Mamaia.