Si vremea a avut grija sa "aranjeze ploile" pentru aceasta vacanta si a trimis la malul marii un soare prietenos. Oamenii stau fericiti la plaja, iar pe 15 august vor urmari spectacolul de Ziua Marinei.
Statiunea Mamaia s-a animat de la primele ore ale diminetii. Plajele erau pline de oameni fericiti, care au venit in vacanta la mare. Unii se temeau ca se vor intoarce ploile, cand au vazut cativa nori razleti pe cer.
"E ok, valuri ,soarele nu este prea arzator, unde este mult soare este si multa caldura”, spune un turist.
Doamna Raluca a venit la mare tocmai de la Sighetul Marmatiei. "Am venit de la 600 de kilometri sa ne bronzam, sa ne relaxam si cam atat.”
Si Mihaela este la mare doar pentru cateva zile. Dar spera sa prinda vreme buna pentru bronz. "Este super vremea este buna mai vine cate un nor dar e super ok, apa este calda.”
La malul marii au fost 27 de grade, dar vremea continua sa se incalzeasca si va ajunge la 30 de grade, anunta meteorologii.