Problemele de care se lovesc românii care vor să meargă cu animalele în vacanță pe litoral

Data publicarii: Miercuri 18 Iulie 2018, 18:34

În România, 30% din populaţie are un animal de companie, potrivit Eurostat. Însă când vine vorba de vacanţa la malul mării, la noi, stăpânii necuvântătoarelor spun că se lovesc de tot soiul de piedici şi prejudecăţi.

Doar în campinguri, 10 hoteluri şi în câteva apartamente de pe tot litoralul românesc, turiştii au voie să vină cu animalele de companie. Pentru fiecare plătesc în medie 10 euro. Dacă ajung cu ele pe plajă, dau însă şi mai mulţi bani, pentru că legea nu le permite acest lucru.  

Câțiva turişti din Polonia au venit cu câinii în vacanţă la mare şi special pentru ei au hotărât să stea în camping.

"Îi putem lăsa liberi fără să fie cineva deranjat, atât timp cât nu lătra, dar nu ştiu cum este la moteluri sau hoteluri, pentru că noi nu preferam să ne cazăm acolo. Ne place să stăm în natură, pentru că animalele să aibă libertate."

Dumitru Enache, administrator camping: "Sunt oameni vechi care vin la mine de 15-20 de ani care au animale bine educate, curate şi de asta şi accept cu animale. Fără niciun fel de taxa. Ba din contră le dăm şi apă şi mâncare din ce avem noi pe aici."

Românii care pleacă în vacanţă cu animalele de companie spun că la noi în ţară este dificil, când vine vorba de cazare. Pe tot litoralul nostru, doar în campinguri, 10 hoteluri şi câteva apartamente de vacanţe, sunt primite şi animalele de companie.

În restul Europei, mai ales în Vest, mulţi patroni accepta câini şi pisici ca oaspeţi.

Reguli sunt şi pe plajă. Potrivit legii, turiştii riscă o amendă de până la 20.000 de lei, dacă se plimbă cu animalul de companie pe plajă.

Tot legea le interzice operatorilor de plajă să amenajeze locuri speciale pentru necuvântătoare, deşi câinii care vin cu stăpânii în vacanţă sunt în general vaccinaţi şi deparazitaţi.

Vremea si starea plajelor

Mamaia
Aer 3°C
Constanta
Aer 3°C
Eforie
Aer 7°C
Costinesti
Aer 4°C
Neptun
Aer 4°C
Modifică setările cookies