Problema este că unii turiști ajung să plătească la fel de mult ca la hotel sau pensiune, dar pentru servicii inexistente.
La Costinești, pe marginea drumului, am fost întâmpinați de mulți proprietari care își căutau clienți. După ce am intrat în vorba cu ei, am aflat că prețurile sunt de fapt apropiate de cele de la o pensiune clasificată sau chiar un hotel de trei stele.
Camera ascunsă
Reporter: Cât e camera?
Proprietar: Câte camera vreți?
Reporter: Două camere, patru persoane.
Proprietar: Cu baie sau fără?
Reporter: Cum aveți. Cât e prețul?
Proprietar: Alea fără baie 120 cu baie 150. Intrați înăuntru. Șifonier, baia separate în camera asta.
Reporter: Asta cât este?
Proprietar: 150.
În altă parte am aflat prețul doar după ce am spus câte zile vrem să stăm la mare. Am acceptat oferta și în drum spre cazare ne-am întâlnit cu reprezentanții Fiscului, dar nimeni nu s-a speriat de cei care ar trebui să îi controleze.
Urmă să fim cazați într-o construcție din placaj, într-o grădină. Cât despre factură, nici pomeneală. După Costinești am mers în Neptun, unde am dat peste alți proprietari gata să ne închirieze camere la negru.
Camera ascunsă
Proprietar: Salut.. Ce v-ar interesa, garsonieră, apartament cu două camere.
Reporter: Cât e prețul?
Proprietar: Garsoniera la 150, apartamentul la 250 ..
Reporter: Două camere ne trebuie.
Proprietar: De ce nu luați apartamentul, toate condițiile, zona centrală ..zona 0.
Când am întrebat de factură, omul s-a făcut că plouă.
Federația Patronatelor din Turismul Românesc estimează că cel puțin o treime din locurile de cazare funcționează fără clasificare și fără să fie înregistrate.
Dragoș Răducan, Federația Patronatelor din Turismul Românesc: ”Primăriile nu ne sprijină, să ne spună numărul de camere închiriate și declarate pentru că pe lângă acestea sunt și camerele nedeclarate. Acum ne aflau undeva la 104.000 locuri de cazare clasificate. Pe lângă acestea încă 30-40 de mii, litoralul are o situație mai specială, sunt mai multe locuri nedeclarate decât în alte zone pentru că e tentația foarte mare pe litoral de a lua niște bani nedeclarabili. În aceste case particulare nu se face niciun control. ”
Și cum nimeni nu face verificări în aceste spații, serviciile lasă mult de dorit.
Tineri: ”Baia foarte mică, abia avem loc să intrăm acolo, e unu pe doi și dușul e tras de la chiuvetă, adică doi în unul WC-ul cu un picior înăuntru cu unul afară.”
Tânăr: ”Am plătit 450 de persoană și am luat un apartament mare în care stăm mai mulți. ”
Oficial, în România sunt înregistrate aproximativ 460.00 de locuri de cazare și, conform estimărilor, încă 100.000 funcționează ilegal.