Show-uri de excepție la Neversea. Reacția DJ-ului Hardwell după concertul de la Constanța

Data publicarii: Vineri 06 Iulie 2018, 19:14

Cel mai mare festival de pe litoralul românesc - Neversea - a început joi seară la Constanța. Artiștii momentului promit show-uri de excepție pentru fanii care se află pe plajă. 

În prima seară de festival, Lucas & Steve, Allan Walker și Hardwell, au deschis seria concertelor de la malul mării și mii de tineri au vibrat pe ritmurile lor.

Pe plaja din Constanța s-a revărsat o mare de 48.000 de oameni, după cum susţin organizatorii. Focuri de artificii acompaniate de lasere colorate au marcat deschiderea festivalului.

În fata scenei principale, tinerii au dansat fără oprire.

Desemnat în 2013 şi 2014 cel mai bun DJ din lume, olandezul Hardwell a avut un succes imens. Publicul care i-a fredonat melodiile l-a făcut pe artist să declare că "românii ştiu să se distreze". 

"Cum este România pentru tine?
Este extraordinar. Pentru mine primul festival a fost UNTOLD, este unul dintre preferatele mele. România este un loc extraordinar pentru petreceri."

Lucas and Steve şi Allan Walker au făcut şi ei spectacol.

Joi noaptea, fotografiile care au surprins atmosfera festivalului s-au răspândit rapid pe internet. Cei prezenţi au vrut să le arate prietenilor cum se distrează ori ce ţinută au ales pentru eveniment.

"Mi-am cumpărat acest body special pentru NEVERSEA, borseta şi pantaloni. Normal că m-am machiat pentru festival."

"Jobenul se potriveşte cu seara asta?
Se potriveşte. Toată lumea se distrează şi se îmbracă cum vor ei, adică vii." 

"Cât timp ţi-a trebuit în faţa oglinzii să arăţi cum arăţi în seara asta?
Foarte mult, pe la cinci m-am apucat."

Distracţia a ţinut până spre dimineaţă şi pe mulţi răsăritul i-a prins pe plajă. Pe unii, soarele care a colorat marea în auriu i-a inspirat să facă poze. Alţii, în schimb, au continuat cu dansul ori au dormit pe pernele întinse pe nisip.

Peste zi, cine a mai avut energie a intrat timid în apă, s-a urcat pe ziduri de escaladă, ori a făcut yoga. Ceilalţi au stat la plajă, s-au relaxat în zonele verzi amenajate de organizatori sau la o şedinţă de masaj. 

Vineri seară pe scenă vor urca printre alţii Jonas Blue, Galantis şi Steve Angello.

Vremea si starea plajelor

Mamaia
Aer 7°C
Constanta
Aer 7°C
Eforie
Aer 10°C
Costinesti
Aer 7°C
Neptun
Aer 7°C
Modifică setările cookies