Vazut din larg, Neptunul pare o statiune frumoasa, care ii imbie pe vizitatori sa paseasca pe uscat. Insa pe mal, lucrurile arata cu totul altfel.
Inspectorii de la Protectia Consumatorului au descoperit ca unii comercianti vindeau mancare expirata. "Muschi file expirat din 17.07, produse fara elemente de identificare. Ei zic ca sunt proaspete, numai proaspete nu sunt! Bataie de joc. Mai e si hamsie stricata", sustin cei de la ANPC.
"Este a personalului. Dam la caini, pentru caini tinem, da?", se apara reprezentantul unui restaurant.
"Tot produse expirate. Bataie de joc! Vad ca e o regula, toti spun ca dau angajatilor sa manance. Acestea toate sunt produse din iulie expirate", acuza inspectorii.
"Scuza operatorului economic este ca e bolnav de cancer si produsele expirate le manca dansa. Nu cred ca e o scuza", declara Marius Dunca, presedintele ANPC .
"Mi se si ridica parul pe mana. Avand in vedere ca am si copil, noi trebuie sa ne protejam", afirma un turist.
Fenomenul nu poate fi, insa, generalizat. Exista si restaurante sau puncte de autoservire, unde mancarea este buna si mult mai ieftina decat la Mamaia. In plus, sezlongurile se inchiriaza cu cel mult 25 de lei, iar pe plaja este loc suficient si pentru cearsafuri.
In anii '70-'80, Neptunul era una dintre statiunile cele mai cautate. Aici isi petreceau vacantele oamenii lumii mondene din acea perioada. Anii au trecut, iar lucrurile s-au schimbat. Nu pentru ca locul nu ar fi la fel de frumos, ci pentru ca aici investitiile lasa de dorit."
"Pe plaja e frumos, dar nu a fost nimic organizat. Nu e curatata iarba, nu a fost facut curat. Acum 20-30 de ani erau spectacole, era teatrul de vara, aici, la Neptun, am vazut ca e distrus", spune o turista.
Tinerii nu au cunoscut Neptunul de altadata, dar stiu clar ce si-ar dori: "Plusuri: apa e foarte curata, plaja. In schimb, la capitolul distractie lasa de dorit, petreceri pe plaja, cluburi mai tari".
Seara, statiunea este animata in zona de promenada, insa prin restaurante bate vantul. Dar sunt si turisti care vin in fiecare an la Neptun, pentru ca e mai multa liniste fata de restul statiunilor. "Copiii nostri sunt in camera, dorm. Nu vor sa se distreze, ca nu le place. Chiar ne place sa ne plictisim, ca in restul anului nu ne plictisim", spun ei.
Ca sa-i atraga pe turisti, hotelierii au preturi mult mai mici decat in alte statiuni. O saptamana de vacanta costa de la 1.000 la 3.000 de lei pentru o familie de trei persoane.