Plaja preferată a lui Ceaușescu. A fost proiectată special pentru a avea mereu cea mai curată apă

Data publicarii: Sambata 16 Iunie 2018, 18:34

Sezonul estival a început de mai bine de trei săptămâni, dar staţiunea Neptun a pierdut startul. Cel puţin 10 hoteluri vor rămâne închise în acest sezon, iar posibilităţile de distracţie şi relaxare sunt aproape inexistente. 

Cu toate aceste, cunoscătorii aleg Neptunul din două motive: liniştea şi apa extrem de curată a fostelor plaje de protocol ale nomenclaturii comuniste.

Aceasta este fosta plajă de protocol, situată la câţiva paşi de complexul de la Neptun unde pe vremuri se caza Ceauşescu,  iar acum este folosit de Administraţia Prezidenţială. În anii '70 pe această plajă se putea intra doar pe baza unor tichete de acces speciale. 

Femeie: „Am lucrat sindicate şi ştiu, cunosc bine plaja. Dacă am lucrat la sindicate... Era partidul, sindicatul şi plaja şefului, sigur că da."  

Nici cei care intrau „pe pile" nu au uitat anii '70.

Turist: „Eram tineri, veneam la steaguri şi eram foarte fericiţi să găsim nişte bilete. Nişte bilete, mă rog, alea care erau atunci. Mă rog, mai cu o relaţie, mai cu ceva, ne descurcam.”

Un turist belgian cu rezidenţă în România preferă plajă de la Neptun pentru linişte.

Turist belgian: „Cred că este puţin mai liniştit, e mai puţin periculos pentru copii. La Mamaia este foarte aglomerat.”

Reporter: „Apa cum este aici?”

Turist belgian: „Foarte bine, curată, cald."  

Pentru cei mai tineri fosta plajă „specială" de la Neptun nu are nici o semnificaţie.

Reporter: „A fost destinată doar pentru elita comunistă.”

Tânăr: „Nu ştiam asta, chiar nu ştiam. Aflu pentru prima dată, într-adevăr. Foarte bine! Este frumos. Îmi place că este curată şi apa este chiar foarte curată."

Plajele speciale de la Neptun au fost amenajate în anii '60. Digurile care protejează plaja şi complexul de la Neptun au fost proiectate astfel încât curenţii să fie deviaţi de la ţărm, apa să se păstreze curată, iar la ţărm să nu ajungă alge şi scoici.  

Vremea si starea plajelor

Mamaia
Aer -1°C
Constanta
Aer -1°C
Eforie
Aer 2°C
Costinesti
Aer 0°C
Neptun
Aer 0°C
Modifică setările cookies