Alții au venit să-şi caute pereche, vorba cântecului, și să prindă cât mai multe răsărituri. Sunt siguri că vor avea o vacanță de neuitat.
Turistă: ”E cel mai frumos aici. Nu avem planuri, în Vamă nu se vine cu plan. Doar atât: ziua se doarme, noaptea se petrece."
Ca să se trezească, unii se-avântă direct în valurile reci ale mării. În Vamă, fiecare e liber să se distreze după pofta inimii.
Români, străini - Vama e plină de ei acum.
Turiști: "Mi-am adus prietenii în Vamă. El e coleg cu mine la facultate în Olanda.”
Toată gaşca îşi antrenează vocile. La noapte, vor cânta toţi în jurul focului de tabără pe care îl vor face pe plajă.
Preţurile piperate din Vamă, asemănătoare cu cele din Mamaia, îi cam sperie pe unii. Dar chiar şi aşa, comenzile curg la barurile de pe plajă.
Magia răsăritului i-a găsit îmbrăţişaţi dimineaţa, pe tineri. Muzica a fost aleasă cu atenţie.
Turist: ”Vin tot felul de persoane şi socializăm aşa, oarecum ne cunoaştem de-o viaţă, vorbim, schimbăm idei, opinii, ne simţim bine în general.
Alţii se distrează pe orice fel de muzică. Mai ales dacă şi-au ales hainele preferate.