"CFR Calatori informeaza ca, incepand cu data de 12 iunie, va lansa programul estival de transport Trenurile Soarelui 2015. CFR Calatori a pregatit un program special de trenuri pentru ca toate regiunile tarii sa poata fi conectate cu destinatiile de vacanta cele mai cautate in perioada verii. Astfel, trenurile vor fi introduse in plus, treptat in circulatie, conform orarelor plecari/sosiri, iar o parte dintre acestea vor avea ruta prelungita pana la Constanta/Mangalia si retur", precizeaza compania, intr-un comunicat, potrivit Agerpres.
Ca noutate, in acest sezon, turistii din Craiova vor avea la dispozitie un tren direct pana la Constanta si retur, iar cei din Brasov doua trenuri directe. De asemenea, majoritatea trenurilor care sosesc din tara vor avea legaturi frecvente intre Constanta si statiuni.
In ceea ce priveste tarifele, pasagerii au posibilitatea de a calatori la preturi reduse, beneficiind de ofertele operate de CFR Calatori. Astfel, pretul pentru o calatorie Bucuresti - Constanta, fara reduceri, este de 30,50 la tren Regio (R) si de 62 de lei la tren InterRegio (IR).
Un bilet dus-intors are 10% reducere din tariful de transport si va costa la clasa a-2-a 54,9 lei la tren R si 112,40 lei la tren IR. La cumpararea cu o anticipatie de peste 21 de zile, reducerea este de 25% din tariful de transport si biletul la clasa a 2-a costa 47,5 lei la tren IR si 22,9 lei la tren R.
Cu oferta Minigrup 2-5, reducerile acordate sunt de pana la 25%, chiar 30% la cumpararea online.
In cadrul programului estival Trenurile Soarelui, CFR Calatori pune in circulatie Trenurile Litoral, care merg cu viteza sporita si fara opriri intermediare intre Bucuresti Nord si Constanta. Acestea ajung la destinatie in aproximativ doua ore, in timp ce durata calatoriei cu celelalte trenuri InterRegio, pe ruta Bucuresti - Constanta, este in medie de circa 2 ore si 20 de minute.
Tot in acest program sunt incluse si Trenurile Tineretului, care vor circula, din 18 iunie, ca trenuri RegioExpres, cu tarife accesibile, cu plecare din Sibiu la ora 18,40, din Ramnicu Valcea la 21,02, din Pitesti la 00,55, din Bucuresti Nord la 3,00, cu sosire in Constanta la 6,14 & statiuni si in Mangalia la ora 8,02. Pentru intoarcere, trenul are plecari la 18,16 din Mangalia & statiuni, la 20,05 din Constanta, la 23,10 din Bucuresti Nord si cu sosire in Pitesti la 1,17, in Ramnicu Valcea la 4,49 si in Sibiu la 7,22.
In plus, pentru a facilita accesul turistilor la Delta Dunarii, un tren direct InterRegio va circula suplimentar pe ruta Bucuresti Nord - Tulcea Oras si retur. De asemenea, in fiecare zi, cele patru trenuri (2 dus/2 intors) din graficul zilnic vor continua sa circule intre Medgidia si Tulcea.
CFR Calatori precizeaza ca pasagerii isi vor putea transporta zilnic si bicicleta la Constanta si retur, in trenurile IR 1985, IR 1582, IR 1587, IR 1588. Tariful pentru transportul unei biciclete este de 10 lei la tren IR.
"Odata cu intrarea in vigoare a programului de transport estival, unele trenuri Regio vor avea programul de circulatie adaptat la noul mers al trenurilor estivale, iar modificarile vor fi anuntate la nivel local in gari", precizeaza compania.
Bilete direct din tren
Pasagerii CFR Calatori ar putea, in curand, sa achizitioneze bilete direct din tren in urma implementarii unui proiect destinat combaterii calatoriei frauduloase. Potrivit directorului de Strategie al CFR Calatori, Adrian Vlaicu, proiectul se afla deja in testare pe cele patru trenuri de viteza (Trenurile Litoral) care circula spre Marea Neagra.
“Ca orice lucru nou, acesta trebuie testat si se face acest lucru pe cele patru trenuri de viteza care circula spre Litoral. Trebuie sa vedem care mai sunt necesitatile, capabilitatile. Proiectul este destinat reducerii calatoriilor frauduloase”, a declarat vineri, pentru AGERPRES, Adrian Vlaicu.