Au venit la mare să se distreze, însă au dat de vremea de toamnă. Ce fac turiștii în aceste zile pe litoral

Data publicarii: Luni 15 Iulie 2019, 08:14

Vremea neobişnuit de rece pentru această perioadă le-a cam stricat vacanţele celor aflaţi pe litoral. Norii au acaparat cerul şi nicio rază de soare nu şi-a mai făcut loc.

În timp ce unii oameni au încercat totuşi să se bucure de peisaj ori să intre în apă, alţii au renunţat la ideee şi au plecat, dezamăgiţi, în camere.

Soarele altădată arzător din staţiunea Mamaia, s-a ascuns duminică printre norii gri, spre supărarea turiştilor. Pentru că termometrele nu au arătat mai mult de 20 de grade Celsius, oamenii au fost nevoiţi să scoată hainele de toamnă din gemantane.

Turistă: „Este foarte urât să purtăm pulover în mijlocul lui iulie. Ar trebui să fie destul de cald, dar nu avem ce să facem. Ne-am dori să prindem şi un pic de soare să ne bronzăm, dar dacă nu se poate."

Turistă: „Vremea puţin urâtă. Totuşi, venim să ne relaxăm. Relaxarea poate fi şi pe ploaie, poţi să te relaxezi oricând."

Chiar dacă vremea a fost mohorâtă, apa mării a avut temperaturi între 22 şi 24 de grade Celsius. Aşa că cei mai curajoşi nu au ezitat şi au făcut o baie.

Reporter: „Apa cum este?”
Turist: „Caldă, da. La vremea de afară, e foarte caldă"

Turist: „Este timpul cam urât, apa este caldă dar după cum se vede este înnorat. Puțin am prins, bine că am şi venit cu puţin bronz de la Vâlcea."

Şi pentru luni meteorologii anunţă vreme instabilă la mare, iar temperaturile nu vor depăşi 25 de grade pe plajă.

Vremea si starea plajelor

Mamaia
Aer 10°C
Constanta
Aer 10°C
Eforie
Aer 12°C
Costinesti
Aer 9°C
Neptun
Aer 9°C