Porumb fiert, luat din gunoi și vândut pe plajă. ”Suntem de la țară, mâncăm de toate”

Data publicarii: Vineri 28 Iunie 2019, 19:50

Sute de turiști își pun zilnic sănătatea în pericol, atunci când cumpără alimente de la vânzătorii ambulanți de pe plajă. Nimeni nu știe în ce condiții sunt preparate gogoșile, plăcintele sau porumbul fiert. 

De pildă, o înregistrare făcută în Eforie surprinde momentul în care un vânzător scoate porumbul fiert dintr-o pubelă de gunoi. Deși autoritățile susțin că organizează controale pentru a-i prinde pe vânzătorii ambulanți, cei din urmă spun că scapă foarte uşor de controale și oricum amenzile sunt mici.

Supăraţi că vânzătorii ambulanţi le deranjează zilnic clienţii, administratorii plajelor dintre Eforie Nord şi Eforie Sud au trecut la măsuri extreme.

Administrator: „Bă, dacă te mai prind pe aici, dracu te ia!”
Vânzător: „Nu mai vin!”
Administrator: „Știi câtă bătaie îți iei, fii atent!”
Vânzător: „Doamnă, nu mai vin!”
Administrator: „Dacă te prinde șeful aici, jar mănânci."

Seceventele filmate ulterior de un turist arată pericolul la care sunt expuşi cei care cumpără alimente de pe plajă de la vânzătorii ambulanţi. Comerciantul se întoarce la pubela de gunoi unde îi fusese aruncat porumbul fiert şi recuperează marfa.

Turist: „Ce faci mai departe cu el?”
Vânzător: „Păi nu-l mai pun.”
Turist: „Eşti sigur? Dar ştii că poţi primi amendă?”

Ca în fiecare an, cei care vând porumb fiert, gogoşi sau alte alimente perisabile au împânzit tot litoralul. Comercianţii susţin că marfa pe care o oferă turiştilor este proaspătă. Niciunul nu are însă autorizaţie sanitară pentru vânzare ori vreun act care să ateste că pot face comerţ pe plajă.

Vânzător: „E bun porumbu! Nu are nimic! Ce aveţi! Până acum am vândut şi la copii şi la alea, alea.”
Reporter: „Aţi vândut şi la copii?”
Vânzător: „Normal.”
Reporter: „Şi nu s-a întâmplat nimic?”
Vânzător: „Nu!”
Reporter: „Aveţi autorizaţie?”
Vânzător: „Da!”
Reporter: „Aveţi?
Vâzător: „Da."

Reporter: „Când au fost făcute? Că sunt chiar curioasă.”
Vânzător de gogoși:Băi frate, lasă-mă în pace.”
Reporter: „Şi, când au fost făcute?”
Vânzător de gogoși: „Acum două săptămâni."

Mamă: „Este o plăcintă, sperăm, proaspătă.”
Reporter: „Aţi cumpărat-o de pe plajă?”
Mamă: „Da, mi-am asumat riscul ăsta. L-am întrebat pe nenea cât de proaspete sunt şi a zis că-s făcute proaspete. Acum rămâne de văzut..."

Turistă: „Dacă am venit atâţia kilometri, sperăm să fie făcut bun, nu?”
Reporter: „Dar v-aţi gândit că ar putea fi microbi, bacterii?”
Turistă: „Normal că ne-am gândit ...dar suntem de la ţară, mâncăm de toate."

Loredana Stoescu, asistent medical: „În special copii, părinţi le cumpără tot ceea ce îşi doresc de pe plajă şi copii suferă.”
Reporter: „Cu ce simptome?”
Asistent medical: „Cu dureri de stomac şi oarecum alergii pe piele.”

Potrivit legii, poliţia locală, cea naţională şi jandarmeria trebuie să-i sancţioneze pe comercianţii ilegali. La rândul lor, cei care au concesionat fâşii de nisip ar trebui să interzică accesul vânzătorilor ambulanţi. Aceştia se plimbă însă nestingheriţi printre şezlonguri.

Marcel Iftimie, șef Poliția Locală Eforie:Sancţiunile pot, la noi, fi graduale şi pot fi sancţionaţi toţi cei care sunt găsiţi pe plajă cu sume de până la 2500 de lei. Marfa este confiscată şi distrusă."

Reporter: „Autorizaţie aveţi? Pot să o văd?”
Vânzător: „Nu o am la mine!”
Reporter: „Ştiţi că puteţi lua amendă?”
Vânzător: „Da ştiu. Am luat amendă de vreo 10-15 ori.”
Reporter: „Cât?”
Vânzător: „70-80 de milioane.”
Reporter: „Şi continuaţi?”
Vânzător: „Da! Continuăm tot aşa! Când vine gardă pe aici în control, tre' să ne pitulăm că nu e bine că nu avem autoritate pe aici.."

De la începutul sezonului estival, zeci de turişti au avut nevoie de asistenţă medicală din cauza toxiinfecţiilor alimentare.

Vremea si starea plajelor

Mamaia
Aer 9°C
Constanta
Aer 9°C
Eforie
Aer 11°C
Costinesti
Aer 10°C
Neptun
Aer 10°C