Vacanta de 1 Mai, petrecuta pe iaht la Limanu. Costurile sunt mai mici decat un sejur la un hotel de 4 stele in Mamaia

Data publicarii: Duminica 27 Aprilie 2014, 19:37

Daca nu v-ati facut inca planuri pentru vacanta de 1 mai, avem o propunere inedita.  Luati-va prietenii si familia si inchiriati un iaht pentru ca a trecut vremea in care numai bogatii isi puteau permite sa-si petreaca timpul liber la bordul unei ambarcatiuni. Acum o zi de plimbat pe mare va costa cat o noapte de cazare intr-un hotel de trei sau patru stele.

Diana si George sunt din Bucuresti, iar pasiunea pentru navigat si-au descoperit-o in urma cu doi ani. Au facut amandoi cursuri de manevrat ambarcatiuni cu panze, iar de atunci nu au ratat nicio ocazie pentru a iesi pe mare. "Nu trebuie neaparat sa fii proprietar de barca poti sa inchiriezi una si nu ajungi sa cheltuiesti sume foarte mari", spun ei.

Cum nu au propriul iaht, au decis sa inchirieze unul. Costurile sunt mai mici decat daca si-ar fi rezervat un sejur la un hotel de 4 sau 5 stele in Mamaia.

"E mai frumos pe barca decat sa stai pe plaja sau la hotel la piscina.E mai intim daca o luam strict de plaja. Pe de alta parte mie imi place pe barca pentru ca ai o senzatie de relaxare mult mai intensa", crede Diana.

Chiar daca nu aveti permis sa conduceti un iaht, firmele de inchirieri va pun la dispozitie si un navigator cu experientza, care sa manevreze ambarcatiunea si sa aiba grija sa nu va lipseasca nimic, la bord.

"O croaziera de 5 ore poate costa undeva la doua milioane si jumatate de persoana sau poate fi inchiriata toata ambarcatiunea care are o capacitate de 8-9 persoane si care costa pe o zi intreaga, in jur de 300 de euro", explica Oana Sima, reprezentant firma inchirieri ambarcatiuni.

Nu este obligatoriu sa stati toata ziua pe barca. Puteti sa va opriti pentru o ciorba de peste in porturile din Constanta, Eforie, Mangalia sau Limanu.

"Din ce in ce mai multi romani au descoperit pasiunea pentru iahting si au aflat ca pot veni sa se cazeze, sa manance la restaurant si sa iasa la plimbare cu un iaht sau cu un velier" explica  Ania Vladescu, reprezentant Marina Limanu.

In portul turistic de la Limanu, exista si un mic hotel cochet, unde puteti ramane peste noapte.
 

Vremea si starea plajelor

Mamaia
Aer 11°C
Constanta
Aer 11°C
Eforie
Aer 11°C
Costinesti
Aer 11°C
Neptun
Aer 10°C
Modifică setările cookies